Neajunsuri laminate la cald
(1) după laminarea la cald, incluziunile nemetalice (în principal sulfurile și oxizii, precum și silicații) din interiorul oțelului sunt presate în secțiuni subțiri, rezultând stratificare (strat intermediar). Delaminarea agravează foarte mult proprietățile de tracțiune ale oțelului de-a lungul direcției de grosime și poate duce la rupturi interlaminare în timpul contracției sudate. Tulpina locală indusă de contracția sudurilor ajunge adesea de câteva ori la presiunea punctului de randament și este mult mai mare decât cea cauzată de sarcină.
(2) solicitarea reziduală cauzată de răcirea neuniformă. Stresul rezidual este tensiunea internă de echilibru în faza de auto-fază, fără forță exterioară. Secțiunile de oțel laminate la cald din diferite secțiuni au toate stresul rezidual. Deși stresul rezidual este echilibrul de auto-fază, el are o anumită influență asupra performanței elementelor de oțel sub acțiunea forțelor exterioare. Cum ar fi deformarea, stabilitatea, oboseala și alte aspecte pot fi afectate negativ.
(3) laminarea la cald nu poate controla cu precizie proprietățile mecanice ale produselor, iar structura și performanța produselor laminate la cald nu pot fi uniforme. Indicele său de intensitate este mai mic decât cel al produselor obținute prin întărire la rece și superior celui al produselor complet recoacere; Indicele de plasticitate este mai mare decât cel al produselor calde reci și mai scăzut decât cel al produselor recoatere pe deplin.
(4) grosimea și dimensiunea produselor laminate la cald sunt dificil de controlat, iar acuratețea controlului este relativ slabă; Valoarea Ra a produselor laminate la cald a fost în general de 0,5-1,5 mm decât cea a produselor laminate la rece. Prin urmare, produsele laminate la cald sunt utilizate în general ca semifabricate pentru laminarea la rece.
